Ziua 52 – Povesti de Paste

Ziua 52 – Povesti de Paste

  • Post category:Povești
  • Post comments:0 comentarii
  • Reading time:2 min. timp de citire

 Un tata care nu mai putea lucra pentru ca are cataracta la ambii ochi, era singurul venit din casa in afara de alocatii. Operatia costa o avere prin prisma lor, 1700 lei. Vor sa vanda vaca din curte, au 6 copii.

 O familie de oameni extrem de muncitori, care platesc chirie pe pamantul altora ca sa-l munceasca, au plans zile in sir cand li s-a furat vaca cea buna din grajd. Au strans cu greu bani sa cumpere alta. Nu au curent electric, au insa un calculator primit pe care-l pastreaza prin credinta pentru ziua cand vor avea curent.

 Copil bolnavior de nici 7 luni pe care l-am gasit cu febra, isi canta singur si se legana ca sa doarma. Parintii cred ca plange continuu de cateva zile pentru ca nu e botezat, eu cred ca e bolnav dar nu au avut bani de medicamente.

 Cateva batrane cu pensie de 170 lei pe luna.

 O familie care merge cativa km pana la prima sursa de apa pentru ca 1200 lei pentru o fantana sunt imposibil de strans.

Mai vreti? Mai puteti? Va mai spun?

Cu cateva sute de euro, putem schimba viata unei familii radical. Din temelii.

Merita oare sa ne lipsim sa ne inoim de Paste pentru ca cineva sa vada din nou, sa aiba curent electric, sa aiba o fantana, medicamente pentru copii?

Eu zic ca da.
———
Am ajuns azi la aproape 30 de familii din sate diferite, plus inca vreo 15-20 de oameni pentru care am pregatit pachetele mai mici.
Nu as fi putut vreodata asa ceva fara sprijinul pastorului Marica, al vostru, al echipei de misiune de la 10 prajini si al lucratorilor din zona. Oameni cu familii proprii, care merg zi de zi prin sate si incearca sa ajute pe unde pot.
——
Am ajuns pe seara acasa. Ro mi-a cumparat lumanare si de mancare, stia ca vor fi inchise magazinele cand ma intorc. Mergem sa luam lumina. Abia astept sa asist la ritual in oraselul asta mic care incepe usor, usor sa devina “acasa”.

——

Fie ca sa nu va fure nimeni vaca cu care hraneati cei 9 copii, fie ca sa aveti electricitate in case, fie ca sa va ajunga pensia sa mancati cel putin o data pe zi, fie ca sa aveti bani sa luati medicamente la copii, fie ca sa nu mai existe niciun copil neingrijit si neimbratisat si niciun batran care sa se simta singur. Hristos a Inviat!

Lasă un răspuns