Daca vreti sa faceti bine si nu stiti de unde sa incepeti, mergeti in prima farmacie dintr-un orasel mai mic si asteptati.
Veti avea ocazia sa intalniti zeci de oameni care au de ales intre medicamente sau mancare, intre medicamente sau plata la lumina.
Pai sa vezi. Primesc azi in timp ce lucram un telefon, daca pot sa merg pana la farmacie sa platesc o reteta pentru o babuta foarte bolnava, Lela Mariana.
Ies din casa si fug la farmacie. Intre timp apare o mamica care are 7 copii si cu care imi dadusem intalnire la politie la 1 fix sa luam ceva de mancare. Rezolvam cumparaturile la Profi si sunam pe cineva cu caruta sa o ajute sa le duca acasa.
La farmacie, vecina babutei Lela. Venise la oras cu 10 lei imprumutati de la vecini ca sa isi ia pensia si o reteta personala. Dar nu intrase pensia si nu stia cu ce sa se mai intoarca acasa. ??♀️
Mai oameni buni, voi realizati cati oameni in tara asta asteapta ziua pensiei ca pe zi de sarbatoare??
In fine, cumparam toate medicamentele necesare si sunam si dupa niste lemne pentru Babuta Lela.
Ajungem in Dumesti, la vreo 20 min de Negresti.
Fara gard, fara lumina, crapata pe te miri unde, casuta Lelei sta bosumflata in glod.
Ma izbeste un fum inecacios de la intrare. Babuta Lela tremura de durere si nu stie ce medicament sa ia mai repede, de o luna si ceva nu a mai avut bani sa le cumpere. Nu le mai stia care la ce folosesc asa ca am cautat pe internet si am scris pe cutii cu un pix imprumutat de la vecini. Are esofagul ars de demult (soda caustica daca am inteles bine?!) si isi duce boala de pe o zi pe alta.
Imi povesteste ca aseara si-a dat ochii peste cap si astepta sa moara de atata durere.
Vine la ea si Ionela, o fetita din vecini. Vorbeste mult, imi amineste de mine. Imi zice ca taica-su si maica-sa beau in tandem si ea si-o fura pe rand, ba mai mult e data afara din casa frecvent si trimisa in casa bunicii.
Bunica care a stat intr-o darapanatura de casa pana fr Paul Marica i-a ridicat o casuta mica, roz. ? A murit bunica si ea s-ar muta singura acolo. Dar n-are lemne si nici mancare. E clasa a 8a. Ii spun ca o sa ma consult cu fr Marica si gasim o solutie si pentru ea.
Plecam de la casa roz si ne oprim la o vecina, o batranica pe care o stiu de cativa ani si ma recunoaste. Imi ureaza sa-mi gasesc sot voinic, sanatos, cu salar bun. Imi ureaza de bine, de bine, de bine.
Mi-ar fi placut sa stau mai mult la ea, la 88 de ani cocosati are o state de bine molipsitoare.
Ma intorc in Negresti. Mai puteti? ??
Mai stati oleaca.
Primesc telefon de la cineva din mahala sa mergem la farmacie sa luam sirop pentru un copil care se simte rau.
Vine si Dorina, mama Carinei si a Teodorei.
Plansa toata ca azi au vizitat-o de la protectie. (Aici Protectia e ca Anaful la oras…e babaul de care nu vrea sa auda nimeni dar din pacate multi dau ochi in ochi cu ea. )
Imi zice ca i-au dat termen de cateva zile sa-si faca curat in casa sau ii vor lua copiii.
Facem planul de bataie, maine tin eu copiii, ea face curat. Poate cumparam si o masina de spalat. Schimbam paturile, punem covor pe jos. Facem frumos.
Cand ma vede asa pozitiva (doar n-oi plange si eu de fata cu ea) imi zice:
“Doamna, pentru mine v-a trimis Dumnezeu aicisa.”
Oameni de acasa care va rugati si trimiteti bunuri neincetat, pentru oameni ca ei v-a “trimis Dumnezeu aicisa.”