Ziua t r e i z e c i. N-as fi crezut ca ma vor tine bateriile emotionale atat. S-au mai si golit, s-au mai umplut, thank God for my therapist & friends.

Majoritatea zilei am petrecut-o la Valea Mare, in apropiere de Negresti. Facusem de acasa pungi cu alimente si dulciuri asa ca m-am oprit cate putin la mai multe case.

Toata lumea era adapostit de frig, mai putin tatii plecati sau copiii care indraznisera sa mearga la scoala.

Am lasat cateva geci, am colectat cateva retete pe care le-am cumparat de la farmacie mai tarziu, si am notat ce am auzit.

O intreb pe batrana Virginia cati ani are. Zice: “Fac 80 in luna shea cand se secera graul, cum se numeste?” A slabit tare de la operatia pe care a avut-o si nu a avut cu ce sa isi cumpere reteta. Are 500 lei pensie iar 400 sunt dati pe lemne ca sa aiba cat de cat caldura lunara asigurata. De mancat…mananca barabule.

L-am vizitat si pe nea Costel, om gospodar, care isi pune ceasul sa sune la 3 dimineata sa bage pe foc in serape care o are…trebuie sa isi tina rasadurile incalzite si sa nu isi piarda productia. In timpul “liber” are grija si de vecina Virginia si de mama lui care sta mai la vale in casa parinteasca.
Zice: “E greu cu lemnele. dar nu ma las. La nevoie, pun si bulendrele de pe mine sa le tin cald la rosiile aistea. “

Ultimul popas a fost la David cel mititel acasa si la Ana-Maria cu ochi frumosi. Am vazut aici cel mai trist tabloul al zecilor de mii de familii din Romania.
Tatal se pregatea sa mearga in Belgia la munca, e hotarat sa termine casa noua si sa se mute sa aiba un loc mai bun pentru copii.
Tot repeta: “Nu stiu ce o sa ma fac fara copii, sunt sufletul meu. Uite si acum cand ma gandesc mi se opreste suflarea. “

Cu mainile si picioarele degerate, incheiem si ziua de astazi. In fiecare casa, e o poveste. Si in fiecare suflet, e o nevoie. Si cea mai mare dintre ele este dragostea.