Incerc sa-mi dau seama de ce lucrul pe teren e asa benefic pentru suflet chiar daca e obositor.
Am venit la Negresti de multe ori si aproape de fiecare data eram ori intr-un impas, ori sufeream, ori nu aveam directie.
Oare de ce mersul asta alunecos prin glod face asa de bine?
Sa fie faptul ca nu avem competitie pe ulite?
Sa fie faptul ca suntem luati asa cum suntem si nu ne cere nimeni nimic in plus? ( cu niste exceptii: doamnaaaaa, da mie de ce nu-mi dai?!)
Sa fie faptul ca prichindeii astia care ne cer acadele si care rad la cele mai prostute glume ale noastre ne accepta asa cum suntem fara sa ceara nimic in plus?
Sa fie faptul ca batranii cu care stai la povesti se uita la tine ca si cum esti milionar…si nu neaparat in bani, dar in clipe si timp?
Sa fie faptul ca atunci cand ne punem inima pe tava si ne rugam sa faca Cerul ce-o vrea cu ea, El o ia si o infrumuseteaza de zici ca ai facut vreun tratament special?
Sa fie faptul ca atunci cand alergam nebuni dupa ale noastre nu ne mai simtim suficienti? Cand termini facultatea, vrei mai mult. Ca Xulescu a facut si master.
Ca nu faci mancare prea buna, tipa de la biserica le aranjeaza mai bine.
Marineasca isi aranjeaza parul mai frumos. Ionica paseste mai apasat..
Si mereu, mereu gasim cate ceva care ne nemultumeste.
Si vii aici… unde afli ca dai cele mai calde imbratisari, ca ai parul cel mai frumos, ca n-ai timp sa te simti singur pentru ca esti invitat sa dormi la gramada cu 6 copii, ca gatesti cel mai bine?!?!, ca ai rasul cel mai luminos…ca…
Sa fie faptul ca lumea asta nebuna ne distrage atentia de la ce este cu adevarat important?
Nu stiu ce e. Dar e ceva. E leac pentru depresie, singuratate, lipsa de speranta. E mai ferice sa te dai.
P.S. Musai sa te dai dupa ce te-ai asigurat ca ai toate buzunarele pline cu acadele.
