Am inima plina.
Ne-am trezit de dimineata cu echipa din Italia si Bucuresti, am luat micul dejun si am plecat sa dam flori si cadouri doamnelor din Valea Mare.
Eu si Bianca ne-am intors spre Negresti cu caruta, un “taxi” prins in fuga pe ulite. Mi-am adus aminte de bucuria impartasirii experientelor in lucrare cu un om care ma iubeste si in afara lucrarii si de dinainte de ea, mi-ai facut tare bine.
Mai tarziu, am mers spre Valea Mare- Dumesti unde am impartit flori si cadouri “trib” style. La gramada. Haine si alimente. Si oameni care veneau, veneau.
Au fost nenumarate femei care ne-au multumit cu lacrimi in ochi si ne-au spus ca in viata lor nu le-a mai dat cineva o floare sau nu le-a spus ca sunt frumoase.
Ne-am indreptat dupa spre Bacesti, Capul Satului.
Acolo bucuria ne-a fost umbrita de cazul unui tata tanar de 27 de ani bolnav de cancer, de o mamica a 4 copii parasita de barbat si in pericol de a fi data afara din casa…si tot felul de situatii grele in ciuda aerului pozitiv de primavara.
Prin miros de coceni arsi si noroi pana-n dinti ne-am indreptat spre Paltinis. Am jucat fotbal cu baietii pe ses si ne-am adus aminte de jocurile copilariei.
Mi s-a umplut inima de fericire cand am fost intampinata de strigatele fericite ale copiilor care ma cunosteau:
“Magda, Magda, credeam ca ai plecat la Bucuresti si ca nu o sa te mai vedem niciodata. “ ?
Am urcat dupa spre padurea din fata casei unde locuiesc cei 9 copii orfani de tata. Au improvizat acolo o proba Exatlon Romania si ne-am jucat pana pe inserat.
In timp ce cantam un cantecel cu Raluca, ceilalti copii au plecat spre padure chicotind si s-au intors cu un buchet de viorele proaspat culese pentru mine.
Au alergat sa mi-l dea si mi-au sarit in spate.
Si am plecat plina de noroi, ciufulita si cu inima plina. Abia acum simt ca incep sa stiu sa iubesc si sa ma las iubita.
P.s. Multumesc voua tuturor pentru ca aveti incredere sa ma lasati sa fiu ambasador al bucuriei si resurselor voastre.
