Ma suna Roxana din mahala, verisoara copiilor de la 33, locuieste si ea tot acolo in cele 2 camere. Are 15 ani si din toata imbulzeala de acolo, pe prietenia ei contez cel mai mult

“Hai repede ca o boteaza pe Teodora, maine o ia si pe ea la centru si ne-am rugat de preot sa o boteze inainte. “

Dam fuga la biserica ortodoxa din oras. Preotul a fost bun si a botezat-o chiar daca nu avea certificat, a zis ca il primeste si mai tarziu, dar macar sa trimita fata crestinata in lume.

Mama Teodorei a stat la intrare, nu a avut voie sa intre sa asiste la botez pentru ca nu avea molifta facuta. Statea acolo cumintica cu lacrimile siroind…la ce s-o fi gandit?

Oleaca mai tarziu, am fost la niste vecine acasa unde nasa a imbaiat-o pe prichindica, i-a suflat in picioruse, a imbracat-o cu haine noi si a predat-o mamei. ( ma iertati, nu cunosc bine procedurile)

Teodora statea si ea, printre oamenii astia mari si galagiosi, cu ochi tristi, cu respiratie grea..ce stie ea ce o asteapta?

Cateva ore am participat la discutii de-ale locului. E asa de frecventa povestea cu copiii luati de protectia copilului aici, pe fiecare ulita e cel putin o casa care a ramas nezgandarita de glas de copii.

Si daca ma intrebati pe mine, dincolo de tristetea sfasietoare pe care o simt legat de copilul asta scump, sunt mandra ca asta seara, in mahala, am stat la masa cu ei, m-au considerat de-a lor si maine m-au chemat sa stam ca fetele la mamaliga cu friptura.

Beat that.