Ce frumoasa e zapada cand stii ca ai unde intra sa te incalzesti, ce dureros e frigul care intra printre crapaturi si pe geamurile sparte…

M-am trezit devreme pentru ca fetitele venite la mine in vacanta erau prea entuziasmate sa mai doarma. Am facut melcisori cu lapte si am fost la magazinul chinezesc sa isi cumpere blugi cu tinte. Ce bucurie…

Intre timp, echipa de la Bucuresti a ajuns in Negresti incarcata. M-au umplut de bunatati si de ajutoare pentru familii. (Multumesc Elena, Biserica Providenta, Deo Gloria..)

Am mers o tura scurta in mahala dupa care am mers la spital. Acolo, mirosuri grele, poate cele mai grele de cand sunt aici.

La Tanti Maria fum si chinuiala sa-si aprinda focul.

La batranul Varzaru era curat si cat de cat cald, dar si el sarmanul traieste din mila copiilor.

Vizavi, Rebeca (1 an jumate) si mamica ei de 22 de ani. Tatal e la inchisoare. Acolo am plans. Si pentru tristetea din ochii mamei, si pentru Rebeca.

Am mers mai departe la casa lui Adita, unde casa sta sa cada pe ei, iar oamenii din cartierul rau famat in care stau le fac viata un chin.

Putin mai la vale, in Schinasi, la ai lu’ Cucu. 8 copii… si-o camera. Curata. Fierbea ciorba de fasole pe plita.

In drum spre casa, fetitele de la Paltinis zic: “Credeam ca noi suntem necajiti, dar acum nu mai cred asa.”

Dupa ce am mancat Kfc cu gulie, am fost in mahala in vizita la Lili, dragul meu om frumos, un inger de om imobilizat la pat care da altora aripi.

Asa incheiem ziua de azi, cu mirosuri intiparite in memorie si speranta pentru mai bine pentru toti oamenii care n-au avut ca noi sansa de parinti grijulii, de confort sau sustinere emotionala.

Si confirmarea ca oriunde pasim sa implinim o nevoie, Dumnezeu e deja acolo.