Ziua 47 – Baba Lucica

Ziua 47 – Baba Lucica

  • Post category:Povești
  • Post comments:0 comentarii
  • Reading time:4 min. timp de citire

Nuș ce-a fost cu mine azi, poate nesomnul din ultimele zile își spune cuvântul. Și răceala care nu mai trece.

M-am trezit stresată, m-a enervat toată lumea, mi s-a părut că în fond oricum nimănui nu-i pasă și nu schimb eu nimic…imi venea să las totul baltă și să mă duc să mă culc din nou.

Noroc că vorbisem cu o seară înainte cu cineva să mă ducă la Valea Mare, Dumești.

Prin zonele astea, cum vine primăvara, oamenii merg la pădure și adună viorele, ghiocei, urzici, leurda…tot ce se poate vinde la piața de la oraș ca să câștige și ei un ban în plus.

Am mers azi pe urmele babei Lucica, are 67 de ani, 12 copii și la urcat m-a luat bine la sprinteneală. Ca să nu mai zic de David și Codruț, doi puști din sat care ne-au ajuns din urmă și care au țopăit pe lângă noi până sus în deal de zici că erau pe baterii.

O întreb pe baba Lucica cum merge afacerea.
Zice:

“Ehe, eu când vin, vin singură. Eu cu Dumnezeu. Iarna car lemne, de-ar ști cărările astea să vorbească de câte ori am cărat lemne pe ele până jos.
Acum adun flori, umplu câteva sacoșe pline și a doua zi dis de dimineață le duc la oraș cu trenul de 7.
Într-o zi bună în care oamenii își fac pomană, fac cam cinci sute de mii. (50 lei).”

-“Si nu vă e frică singură?”
-“Mai umblă mistreți pe aici. Dar uite colo, vezi? Am o sticlă de plastic pitită bine. Dau cu ea de copaci și fac o gălăgie de sperii toate lighioanele.”

Soarele și atmosfera m-au ajutat să mă destind, m-au fascinat copiii naturalețea cu care scobeau în pământ să scoată ghioceii cu rădăcină, cu întrecerile și chicotele lor, cu râsete chiar și atunci când le rămâneau gumării mult prea mari înțepeniți în noroi.

“Ce să-i faci, e glod.”

Am coborât din pădure și am mers la baba Lucica acasă. A pregătit marfa ca pentru o zi la piață și ne-am târguit. Stă într-o casă de lut frumoasă și curată. Din față cel puțin, în spate mi-a arătat că îi plouă în casă și că plănuiește să facă rost de niște foi de tablă să își repare acoperișul. Are un venit lunar de 140 de lei + ce câștigă la piață. Nu are curent electric dar mai merge la vecini să vadă știrile.

E un om senin, m-a invitat pe la ea când ies bureții să mergem iarăși la pădure. Și m-a trimis acasă cu pungi întregi de ghiocei, viorele și urzici.

Când am ajuns acasă, am sunat la 33 să îmi aducă copila. Am îmbăiat-o, am schimbat-o ( de ieri de la prânz de când o schimbasem tot eu nu s-a mai obosit nimeni), deja am deprins arta legănatului cu o mână și a preparării laptelui cu alta.

Am pupat-o de am albit-o, câte un pupic de la fiecare dintre voi care vă gândiți la ea. Mi-e dor de ea de când a ieșit pe ușă.

Între timp, am primit vești de la București. În urma consultului, doctorii spun că e prea devreme ca Fabian să fie operat și că acest lucru va fi posibil în vacanța de iarnă. Un doctor de la Bacău s-a oferit să facă operația gratis. Fabian, îți ținem pumnii!

Două prietene de-ale mele s-au ocupat de el și mămica lui ca să nu le lipsească nimic, l-au plimbat pe la muzeul Antipa, orășelul copiilor, cu metroul. Poate nu schimbăm noi mare lucru dar, fetelor, cred că tocmai am dăruit unul copil cea mai frumoasă zi din viața lui, un reper pentru mai târziu.

Lasă un răspuns