Am fost azi in mahala cu cateva buchete de flori pentru femei ale caror soti sunt plecati la munca in alte tari sau nu mai sunt in peisaj. Am zabovit cate putin la fiecare. La final, desi eram obosita …am simtit puternic s-o iau pe ocolite sa trec pe la numarul 33.

Imi trebuie o anumita stare sa trec pe acolo.

Cand am ajuns…pustiu si tacere. Mi-au zis oamenii pe ulita ca fusesera asistentii sociali cu putin timp in urma acolo si au luat copiii ( Madalin (9), Carina (5), Andreea (14).

Initial fusese vorba ca familia mai are timp sa imbunatateasca cate ceva. Dar Tontonel (7) era de 3 zile in spital la Vaslui cu pneumonie…iar mama era plecata de vreo saptamana cu cea mica in alta localitate sa astepte ajutorul social. Nimeni nu s-a dus la el sa-l vada, cei apropiati nu stiau unde este.

In urma acestui incident…s-a decis plasarea copiilor intr-un centru si probabil dupa aceea in familii. Nu am detalii inca.
In timp ce incercam sa asimilez aceste informatii, a ajuns mama acasa.

:(( Am asistat la o scena care poate fi reprodusa cu greu.
M-a durut sufletul.
E durere si in sufletul mamei care nu reuseste sa fie responsabila, va zic.
O doare poate ca n-a stiut cum sa faca mai bine…n-a stiut cum sa iasa din cercul asta bolnav al supravietuirii si al banilor putini, al educatiei pe care nu a primit-o nici ea la randul ei.

Eu am o rugaciune de cand ma stiu, sa iubesc oamenii inainte sa ii judec.

Verisori, matusi…se uitau la mine sa vin cu vreo solutie.
Mama disperata m-a tot intrebat: “Ce ma fac, doamna Magda?”

Teodora (7 luni), scumpa mea bombonica, a fost azi inca acasa. Din cate am inteles, pana maine. E tare bolnavioara, nu are niciun vaccin facut..a dormit asa frumos la mine in brate asta seara.

Habar n-am ce-o sa se mai intample…
Parca nu asa trebuia sa inceapa primavara.