Mi-am dat întâlnire la 9 fix cu mămica de la 33.
Am trecut în prima fază pe la doamnele de la asistență socială care ne-au explicat următoarele:

-Teodora rămâne în continuare cu mama dar e musai să-i trateze începutul de pneumonie și să pună geamuri la camera unde doarme copilul.
-nu-și poate vedea copiii din centru: Mădălin, Andreea, Carina. S-au început demersurile pentru plasarea acestora la asistenți maternali.
-Mama are toate șansele să își recupereze copiii dacă face dovada unei case cu condiții cât de cât decente pentru a-și întreține copiii. A fost sfătuită să ceară un loc de casă de la primărie iar ulterior să își construiască 2 camere. I-am promis că dacă se ține de treabă, noi dublăm tot ce poate să pună ea pentru casă + o ajutăm dacă e serioasă.

Am plecat după spre Vaslui să-l vizităm Țonțonel. Săracul copil, l-a bufnit un plâns când și-a văzut mama… O tot întreba când îl ia acasă. :((

Ne-a zis doamna doctor că a ajuns la spital cu plămânii fucntionali doar 30% și că dacă mai întârziau cu el puțin boală putea să-i fie fatală.
După externare, o să ajungă și el în centru lângă frații lui.

După ce am fost la medicul de familie și la farmacie cu Teodora, mi-am adus aminte că e mijlocul zilei și că ar fi cazul să beau niște apa.

Am mers acasă să împachetez alimente, haine, cizmulițe și am plecat împreună cu familia Marica la școala din Dumesti.

Sunt satele astea așa frumoase pe aici, o mână de pădure, o biserică, un uliu. Mi-e drag pământul asta. Încă nu-mi dau seama dacă e temporară dragostea sau nu.

La școala din Valea Mare, Dumesti, e destul să te uiți la încălțările copiilor și la ochii lor. Îți cam dai seama unde sunt nevoi și unde e nevoie de căldură.

Am împărțit cizmulițe, familia Marica a adus cadouri primite din Anglia și treninguri roșii.

Cred că dacă am face o strigare și am ruga tot poporul din județul Vaslui să se îmbrace cu treningurile primite și să iasă în stradă, am avea o mare roșie. În frunte cu mine. :))

Peste drum de școală, stă Catiuța. Auzi ce nume poetic. Stă într-o casă grajd si n-are niciun fel de ajutor. Intrăm la ea, îi lăsăm câte ceva.

Dl Paul Marica zice: „Ei vreau să-i fac casă.”

Și nu glumește. Cred că a făcut peste o sută de case în satele astea. A văzut nevoia și a răspuns.

Așa cum a făcut-o și în cazul Vioricai, o femeie muncitoare de 30 de ani. Le-a făcut casă, le-a băgat apă, le-a cumpărat mașină de spălat, a susținut-o cu bani să se opereze de tiroidă. Privesc oamenii de pe aici la dl Marica ca la o frântură din Dumnezeu. Uneori mă întreb și eu dacă nu cumva…

Viorica e însărcinată cu al 5 lea copil, spălase toată ziua haine la mână că i se stricase ceva la hidrofor..gătea în același timp și încerca să facă și curat.
E o femeie de o frumusețe rară. E genul de femeie pe care vrem s-o sărbătorim în acțiunea pentru mămici de săptămâna aceasta.