Mi-am făcut azi în sfârșit curaj să ajung în trib. Știam că nu e recomandată o experiență solo așa că l-am sunat pe consilierul primăriei pentru problemele rromilor să mă însoțească. Am făcut ce am făcut și am mai încropit 50 de pachete pentru ziua femeii.

Am mers la prima casă pe care eram invitată s-o vizitez de mult. Familia are 14 copii care au ajuns la protecția copilului cu toții.

Asta în cazul în care v-ați întrebat vreodată de unde provin copiii care umplu centrele de plasament. Și de aici.

Au fost ajutați de o fundație să își repare cât de cât casa și să își aranjeze 2 camere, iar 7 dintre copii au revenit acasă. Acum familia încearcă să îndeplinească condițiile că să își poată lua acasă și ceilalți copii.

Când au văzut persoane noi, copiii au încuiat ușa automat și au fugit în casă sub niște plăpumi rupte din care se vedea lâna.

“Au prins frică de străini!” zice o vecină.

Ne-a deschis într-un final cineva, i-am asigurat că nu vrem să le facem niciun rău. Mama nu era acasă, de sub plăpumi răsăreau pe rând niște perechi de ochi speriați și curioși. N-am stat mult, am fost să-i văd doar. Mă chemaseră pentru că auziseră că dau mașini de spălat.

Am insistat să mă afund pe ulițele neînțelese, domnul de la primărie m-a lăsat pe mâinile unor localnici pentru că nu era încălțat adecvat. Am înțeles 2 minute mai târziu de ce. Mă afundam până aproape de genunchi într-un mâl…verde, negru amestecat cu ambalaje si apa galbena.

Unul dintre băieții care mă însoțeau, tot timpul cât am împărțit pachete, a repetat ca un disc stricat: “Am și eu o soră, Am și eu o soră.”. Știți cum e să încerci să vorbești cu oricine, să zici La mulți ani, ce mai faceți, cum te cheamă etc și să auzi în urechea dreaptă sau stângă( după caz) AM ȘI EU O SORĂ?????

În fine.
Era cât pe ce să mi-o iau de la un tip nervos pentru că nu îi dau și lui pungă de Ziua Femeii. Că are și el femeie dar nu e acasă, ce nu înteleg???!!!
Acolo ești vinovat oricum te-ai duce: ori că nu duci destul, ori că nu dai la fel, ori că nu asfaltezi, ori că nu le dai ce vor ei…

Am iesit de acolo cu gandurile amestecate mai ceva ca glodul lor multicolor. La cum ma stiu, o sa ma intorc pe-acolo.

Îmi spunea un prieten tot azi, că lui i se taie firul când vede cum se complac oamenii în situațiile astea, cum cer ajutor și cum nu știu să ofere recunoștință. Cred că e prima dată când caractersticile mele de femeie care se expune unor situații în care știe că urmează să fie rănită îmi devin utile și mă ajută să supraviețuiesc. Nu că devin imună, dar nu mai aștept nimic în schimb. Doar dacă se poate, să nu-mi iau bătaie. În rest nu vreau nimic. Nici măcar like-uri.

Pe seară am sunat să îmi aducă cineva copilul de la 33…sa-mi iau și eu doza de iubire pe ziua de azi. Nu a mai bâzâit ca ieri și respiră un pic mai bine. E prima dată când încerc să o schimb și o găsesc uscată. E semn bun.

Și a mai fost o zi…