M-a urmarit toata ziua un soi de neliniste resimtita fizic, o oboseala care nu mi-a dat pace. Combinata cu mesajele care vin continuu si nelinistea celor care vor sa le raspund imediat.

Am plecat la drum intr-o comuna alaturata. Pentru prima data in cateva luni de zile, am trait un soc si un urlet interior de zici ca m-a electrocutat ceva.

Intr-o casa fara curent electric care seamana mai mult a grajd, construita din chirpici, intr-o camera inecata in fum am gasit doi copii mici si o sora mai mare. Ei sunt de fapt 8 copii cu totii. Am trimis fetita s-o cheme pe mama din sat de la treaba. Camera alaturata nu e camera, e ceva incapere cu cativa pereti care au tot felul de gauri uriase prin care intra frigul si care serveste drept bucatarie si frigider in acelasi timp. Nici acoperisul nu e cine stie ce iar la prima ninsoare mai viscolita zapada aterizeaza fix in casa.

In spatele casei, un brat de lemne adus de ei “cu spinarea din padure”. Mai aveau pe numarate 10 fire de lemn. Tot in spatele casei, un covor mascheaza scheletul casei construite in urma cu 40 de ani.

Revenim la camera principala inecata in fum. Pe un patuc de acum 20 de ani, cu o saltea micuta deasupra, dorm 9 oameni seara de seara..8 copii si mama. Mama s-a despartit de tata acum jumatate de an si a venit sa locuiasca in casa parinteasca care sta sa cada.

Nu stiu cu ce sa incepem sa ajutam, am comandat o caruta de lemne pe vineri. Tot atunci o sa adun mai multe informatii si sa vedem daca putem cumva sa gasim o locuinta mai normala pentru iarna, mie mi-au inghetat picioarele cat am stat 30 de minute acolo…si iarna e lunga.
(Poate primaria ne ajuta cu ceva, poate gasim ceva de inchiriat…poate la primavara ne facem curaj si punem si noi temeliile unei case noi.)

Din tristetea asta coplesitoare ne-au scos copiii mici care au fost asa bucurosi de jucariile primite. Au gasit prin pachete doua perne colorate si asa de tare le imbratisau… Stefania, cea mai mica, isi tinea perna strans in brate si ii canta “Nani, nani.”

Canta, copil frumos. Poate perna asta o sa fie inceputul miracolului peste casa voastra.

Am mai vizitat dupa si alte familii, am lasat alimente, jucarii de la voi, hainute si scutece.
Intr-o casa cu mai multi copii, la Ingleza daca o mai tineti minte, sora mare avea grija de micuti. Mama era la spital. Cel mic de 2 ani adormise cu un biberon in gura. Cand am intrebat-o daca a avut lapte sau ce i-a dat sa bea, mi-a raspuns anemic: “apa cu zahar”.

(deci noi astia care ne agitam cu sticlute dezinfectate, scutece organice si bumbac nu stiu de care….niste bebelusi undeva acolo beau apa cu zahar ca sa ii ia somnul)

Trebuie neaparat sa gasim o masina de teren cu care sa ne deplasam prin satele astea uitate de lume, ma doare inima cand vad gerul de afara si cati copii sunt acolo undeva printre nameti. Band apa cu zahar ca sa adoarma mai repede si sa uite ca se trezesc in frig.

La noapte cand va duceti la culcare…nevermind. Nu va mai dau niciun sfat. Ca nici eu nu reusesc sa ma adun. Si-am obosit si eu oleaca.