Mi-am incuiat musafirii de la Cluj in casa in timp ce inca dormeau si am plecat la banca de dimineata ca sa rezolv cu contul oficial asociatiei. Il veti gasi la finalul postarii.

Pe drum m-am oprit la biroul pentru Evidenta Populatiei si mi-am ridicat Boletinul!! Cu domiciliu flotant de Negresti.

M-am intors spre casa in graba si am trait un moment cand am vrut efectiv sa fug: trei femei incercau sa imi ceara ceva simultan in timp ce eu si mamica Teodorei vorbeam si mergeam grabit evident. Le-am spus ca nu pot atunci pentru ca am musafiri acasa. Nu am avut cu cine sa ma inteleg, zici ca erau pe pilot automat. Oare asa ar fi oamenii pe aici si daca o sa pic din picioare?

Mi-am luat musafirii si am plecat spre Osesti sa le fac botezul in glod. Masina 4 x 4 ne-a permis sa intram unde nici ambulanta nu ar ajunge pe vremea asta, pe o noroiala + ninsoare de vis. Am intrat in case, am lasat scutece, jucarii, mancare si m-am bucurat sa discut strategii cu oameni care ajuta si ei in alte contexte si care au venit cu prospetime si cu dorinta de a imbunatati ce au vazut in jur.

Am fost acasa si la cei 6 copii de saptamana trecuta, am facut o poza la soba noua care mai are nevoie de cateva burlane ca sa functioneze, am lasat cate ceva de mancare + bani de lemne la cineva de incredere in sat.
Maine e ziua Manuelei, sau cel putin asa stia ea. Ca maine face 6 ani.
Si am intrebat-o ce isi doreste.

Mi-a zis in cel mai dulce mod posibil: “un to’t” ( tort)

Cel mai tare m-a impresionat o femeie in varsta care locuieste cu fata ei care nu “a avut noroc la maritat” si cu un nepot. In hol batea vantul iar in casa peretii strambi ne dadeau impresia ca vom fi curand sub daramaturi.
Ne povestea femeia ca atunci cand simte cutremure iese urgent din casa doar cu hainele de pe ea.

Si ca dimineata cand se trezeste, primul lucru pe care-l spune este :
“Doamne iti multumesc ca azi noaptea nu a cazut casa pe mine!”

Si acum cand va scriu de ea ma trec fiorii. Trebuie sa o ajut cumva!

Ne-am intors acasa, am aranjat si sortat pachete si am primit in audienta prietene de-ale mele din mahala si trib. Le-am cerut la final sa facem si o poza, ca fetele.

A fost o zi extrem de grea. Cu noroi pe toate cele, cu presiuni, cu telefoane. Dar si cu ochi de copii frumosi, cu bucurii. Imi spunea o femeie pe care am mai ajutat-o in trecut:

“Doamna Magda, noi meritam sa ne aruncati in strada ca pe caini. Dar ne-ati primit din nou.”

Eu stiu pe cineva care ar putea sa zica asta despre mine in fiecare zi. Tata. Care ma imbratiseaza in fiecare zi si imi daruieste haina cea mai buna si ospatul cel mai fain desi nu-l merit. (https://biblia.resursecrestine.ro/luca/15)