La minus multe grade celsius si o ninsoare viscolita am ajuns la spitalul din Negresti, loc in care acum locuiesc mai multe persoane in foste saloane.
Ne plangeam de frig si de picioare inghetate in timp ce asteptam sa vina acasa unul dintre oamenii pe care voiam sa-i ajutam, Fluturas. Auzisem ca doarme pe jos pe o plapuma veche si ne-am dus sa ii lasam o saltea.
Cat asteptam acolo, ne-am gandit sa trecem si pe la tanti Maria. Am gasit-o sub 3 plapumi tremurand de frig, la 72 de ani nu avea pe cine sa puna sa ii faca focul si nici lemne nu mai avea. Soba nu dadea semne ca mai fusese folosita de mult.
“Asta nu mai e viata!”
Gheorghita din echipa noastra a crapat un placaj gasit in zona si i-a facut focul sa se incalzeasca.
Din motive doar de ea stiute nu vrea sa mearga la azil, asa ca o putem ajuta doar cu lemne si mancare cand putem. Dar ma apuca o durere de oase cand ma gandesc cum rezista corpul ala la atata frig si lipsa de mancare…ca sa nu mai zic de afectiune si dragoste din partea celor “dragi” care ii dau in cap la propriu in loc sa ii fie de ajutor.
Am fost si pe la Teodora pe acasa sa ne bucuram ochii de zambete de copii iar pe seara am iesit la sanius cu echipa.
Imi vine in cap o vorba vazuta pe facebook pe undeva, ca Daca iti faci curaj sa iesi pe afara, ceva minunat ti se va intampla oricum.
Nu stiu daca “minunat” e termenul, dar iarna in loc de vesnica caldurica ar fi bine sa mai alegem si iesitul din barlog. Cineva, undeva, s-ar baga la caldurica dar n-are bani sa isi plateasca lemnele sau n-are soba buna.
